Actualitate

Un șofer beat a intrat într-o mașină parcată din Mediaș

La data de 11 martie, în jurul orei 23:00, în municipiul Mediaș, în timp ce conducea un autoturism pe strada Castanilor, un localnic în vârstă de 30 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat.

Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a rezultat într-o concentrație de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge. În cauză, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

O șoferiță de 21 de ani a fost depistată la data de 12 martie, în jurul orei 00:30, pe raza localității Valchid în timp ce conducea o mașină deși nu deținea permis de conducere. Pe numele acesteia fiind deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis. Persoana în cauză era însoțită de către proprietarul mașinii, în vârstă de 19 ani, domiciliat în orașul Dumbrăveni, acesta cunoscând faptul că cea aflată la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Pe numele proprietarului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de încredințare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *