CulturăMediaş

Cafeneaua Literară Mediaș un eveniment cultural deosebit

Vineri, 13 septembrie 2024, de la ora 18:00, Cafeneaua Literară Mediaș organizează, în parteneriat cu Primăria Municipiului Mediaș, un eveniment cultural deosebit: „Cafeneaua literară – în dialog cu scriitorul Cătălin Mihuleac“. Manifestarea va avea loc la Casa de lângă Sinagogă, iar invitatul special, scriitorul Cătălin Mihuleac, va intra în dialog cu cititorii, discutând despre romanele sale „America de peste pogrom”, „Deborah”, „Poziția a unsprezecea și Domnișoarele lui Fontaine”, precum și cea mai recent apărută carte – „Strania valiză a domnului Silberstein“. Scriitorul va oferi detalii despre întregul proces de documentare și de scriere a volumelor sale și va răspunde întrebărilor medieșenilor prezenți la eveniment.

Dialogul cu cititorii va fi urmat de o degustare de vin și de concertul formației „Trei Parale“, începând cu ora 20:00.

Biletele pentru acces, în valoare de 25 de lei, pot fi achiziționate înaintea începerii evenimentului, de la Casa de lângă Sinagogă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *