Sport

Medieșenii vor juca sâmbătă ultimul meci de verificare înainte de reluarea ligii a treia

Formația de liga a treia, ACS Mediaș, pregătește partea a doua a campionatului. Medieșenii vor juca sâmbătă ultimul meci de verificare înainte de reluarea ligii a treia.


Sâmbătă, 2 martie 2024, de la ora 13.00, pe stadionul 8 Mai, ACS Mediaș se va duela cu CSM Deva, liderul seriei a șaptea din liga a treia. Va fi un duel între două formații care au ca obiectiv în acest sezon promovarea în liga secundă. CSM Deva ocupă primul loc în seria a șaptea, cu 32 de puncte, în timp ce ACS Mediaș ocupă locul secund în seria a noua, cu 30 de puncte, la șase puncte distanță de primul loc, ocupat de Gloria Bistrița. Diferența se poate reduce încă din prima etapă programată pe 9 martie. ACS Mediaș va întâlni pe teren propriu chiar liderul Gloria Bistrița, iar în cazul unui succes diferența dintre cele două se va reduce la doar trei puncte. La finalul primelor 18 etape, primele patru clasate în clasamentul seriei a noua se vor califica în play-off, acolo unde se vor decide cele două formații ce vor merge la barajul de promovare. ACS Mediaș, echipă pregătită de Mihai Ianc, a remizat 1-1, în amicalul cu CSU Alba Iulia, desfășurat la finalul săptămânii trecute. Tehnicianul medieșenilor va putea vedea la lucru la partida cu CSM Deva și cei cinci jucători noi sosiți în această perioadă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *