Mediaş

9 ianuarie: Revine masca în școli

Al treilea modul din cele cinci ale anului școlar începe în 9 ianuarie 2023. Elevii sunt așteptați la școlile din județul Sibiu cu reguli stricte impuse de Ministerul Educației în contextul incidenței mari de cazuri de gripă. Printre recomandări se găsește și purtarea măștii.

Principala prevedere este că școlile „vor face triaj zilnic în colectivități, la începutul primei ore de curs”. Ministrul Educației, Ligia Deca a avut astăzi o videoconferință cu inspectorii școlari generali din țară. Ea a insistat pe respectarea măsurilor de prevenție. Deca a transmis obligația ca Insepctoratele Școlare să se consulte cu Ministerul Educației în situația excepțională în care o unitate de învățământ solicită suspendarea temporară a cursurilor, în baza temeiului legal.

Conducerile unităților de învățământ preuniversitar au următoarele obligații:

a) diseminarea către părinții sau reprezentanții legali ai elevilor/preșcolarilor/antepreșcolarilor a informațiilor cu privire la recunoașterea simptomelor de gripă sau alte infecții respiratorii, în vederea realizării triajului epidemiologic zilnic la domiciliu, înainte de intrarea copilului în colectivitate, conform ghidului transmis de Ministerul Sănătății;

b) realizarea triajului zilnic în colectivități școlare la începutul primei ore de curs a fiecărui schimb;

c) asigurarea materialelor necesare pentru dezinfecția periodică a mâinilor și suprafețelor;

d) efectuarea dezinfecției periodice a spațiilor de învățământ;

e) aerisirea periodică a încăperilor;

f) instruirea elevilor cu privire la comportamentul adecvat, în caz de tuse sau strănut, astfel încât să nu răspândească virusul gripal, recomandarea utilizării batistelor de unică folosință;

g) recomandarea folosirii măștilor de protecție sanitară, atât pentru personal cât și pentru elevi/preșcolari;

h) informarea părinților sau a reprezentanților legali cu privire la necesitatea consultării medicului de familie la apariția simptomelor respiratorii pentru stabilirea indicațiilor terapeutice, izolării și efectuării unor eventuale investigații suplimentare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *