Tâlhărie la Mediaș, chiar de 8 martie. O adolescentă a rămas fără telefonul mobil

O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost tâlhărită în cursul de ieri, în timp ce aștepta autobuzul în stație. Evenimentul s-a petrecut în municipiul Mediaș.

Conform polițiștilor, ieri, în jurul orei 15:45, o persoană necunoscută, de sex masculin, ar fi deposedat-o prin violență de un telefon mobil pe o adolescentă în vârstă de 15 ani, aflată în stația unui mijloc de transport în comun de pe Șoseaua Sibiului din municipiul Mediaș.

​Polițiștii medieșeni s-au mobilizat de urgență, iar cu ajutorul semnalmentelor oferite de către victimă s-a reușit în scurt timp identificarea și prinderea presupusului autor,pe strada Păcii din municipiul Mediaș. De asemenea,telefonul fetei a fost recuperat.

În urma cercetărilor, s-a constatat că este vorba despre un tânăr în vârstă de 16 ani, din județul Mureș, față de care polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.