ActualitateMediaş

Medieșenii în vârstă de 80 și 100 de ani vor fi premiați și în acest an

La fel ca în ultimii ani, Primăria municipiului Mediaș dorește să-i omagieze pe cei mai vârstnici cetățeni prin oferirea unor premii constând în diplome și sume de bani.

Astfel, la inițiativa primarului municipiului Mediaș, domnul Gheorghe Roman consilierii locali vor hotărî în ședința ordinară din data de 27 ianuarie 2022 asupra acordării unor premii speciale locuitorilor municipiului Mediaș și al satului aparținător Ighișul Nou. Categoriile pentru care se dorește premierea sunt persoanele care împlinesc 50 de ani de căsătorie, precum și cele care serbează 80 de ani de viață. Ca o noutate pentru acest an, a fost inițiată și premierea medieșenilor care vor împlini 100 de ani.

Pentru anul 2021, municipalitatea a premiat 348 de persoane care au împlinit 80 de ani, respectiv 109 familii care au sărbătorit 50 de ani de căsătorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *