Actualitate

Un șofer băut din Mag a făcut accident la Cristian, în timp ce fugea de Poliție. Alți șoferi prinși pe picior greșit

Polițiștii rutieri sibieni sunt zilnic la datorie și opresc în trafic sute de șoferi pentru a le verifica actele sau dacă au consumat băuturi alcoolice și substanțe interzise.

În ultima perioadă, accidentele soldate cu victime s-au înmulțit în județul Sibiu. De vină este viteza neadaptată la condițiile de drum, dar și consumul de alcool.

La data de 16 octombrie, în jurul orei 09:30, pe strada Principală din localitatea Buzd, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 37 de ani. Tot la aceeași dată, în jurul orei 23:00, pe raza localității Târnava, polițiștii au identificat un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Moșna, în timp ce conducea un autoturism deși nu deține acest drept. Totodată, s-a constatat că autoturismul este neînmatriculat.

La data de 17 octombrie, în jurul orei 21,00, pe strada Păcii din municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus în regim Taxi de către un bărbat în vârstă de 51 de ani, din localitatea Moșna. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că dreptul bărbatului de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat după ce, în cursul lunii iunie a acestui an a fost depistat conducând un autovehicul neînmatriculat.

La data de 18 octombrie, în jurul orei 00:15, pe DJ 106E Orlat – Cristian, polițiștii rutieri din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene au efectuat semnalul regulamentar de oprire șoferului unui autoturism condus spre Sibiu. La vederea echipajului de poliție, conducătorul auto a frânat brusc și a întors autoturismul, schimbându-și direcția de deplasare spre localitatea Orlat. Urmărit de polițiști, bărbatul a virat din nou, spre localitatea Cristian, iar pe strada X a pierdut controlul direcției de deplasare intrând în coliziune cu o conductă de gaz și cu zidul unui imobil. Bărbatul aflat la volan, în vârstă de 31 de ani, din localitatea Mag, nu a necesitat transportul la spital.

În urma verificărilor efectuate de către polițiștii rutieri, s-a constatat că dreptul bărbatului de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat, după ce a fost depistat conducând cu viteză peste limita legală, iar testarea sa alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *