Actualitate

A fost introdusă și a treia doză de vaccin ANTI-COVID

Astăzi, 22 septembrie a avut loc o ședință de lucru la care au participat reprezentanții Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), ai Ministerului Sănătății (MS), Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) și ai Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR).

La întâlnire au luat parte și ministrul interimar al sănătății, Cseke Attila, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, dr. Vass Levente și președintele ANMDMR, Robert Ancuceanu.

Având în vedere evolu ția epidemiologică severă din România și necesitatea asigurării protecției maximale a cetățenilor împotriva maladiei COVID-19, membrii CNCAV au hotărât în unanimitate, pe baza datelor științifice disponibile, necesitatea administrării dozei de rapel, începând cu data de 28 septembrie, pentru toate persoanele care au mai mult de 6 luni de la administrarea dozei a doua, cu oricare dintre vaccinurile pe baza de ARN mesager.

De la debutul campaniei de vaccinare și până în prezent, la nivelul județului Sibiu s-au administrat 258.546 doze de vaccin împotriva SARS-CoV-2, în cadrul etapei I și etapei a II-a din Strategia de vaccinare împotriva Covid-19 în România. Până la momentul de față au fost imunizate, în total, 137.087 persoane cu prima doză de vaccin și 121.459 persoane cu cea de-a doua doză.

În ultimele 24 de ore au fost vaccinate 307 persoane împotriva Covid-19, 118 cu vaccin Johnson&Johnson și 189 cu vaccin Pfizer.

Doza 3 este ferm recomandată :

➢ persoanelor cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe – persoane vulnerabile: cei peste 65 de ani, cu boli cronice (indiferent de vârstă), persoanele din centrele medico-sociale și alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia națională de vaccinare;
➢ persoanelor cu risc mare de expunere: personal medico-social și din învățământ.

Aceste măsuri sunt deosebit de importante pentru menținerea bunei funcționări a sistemului de sănătate și a unităților de învățământ.

Accesul la vaccinare este permis și altor categorii populaționale, care au cel puțin 6 luni de la administrarea dozei 2 de vaccin, indiferent dacă au istoric de trecere prin boală.

Având în vedere că în România imunizarea cu Johnson&Johnson a început la data de 4 mai, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, la acest moment, administrarea dozei de rapel. Detaliile privind această recomandare vor fi stabilite în perioada următoare, pe măsură ce vor fi disponibile noi date științifice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *