FOTO: 1000 de baloți ard la Marpod. Pericol de propagare

Un incendiu violent izbucnit la
aproximativ 1000 de baloți și 30 mc de lemn de foc în zona de câmp situată la intrarea în localitatea Marpod, este în desfășurare în momentul de față.

Alarma a fost dată în această dimineață puțin după ora 9:00, când pompierii militari ai Stației Agnita au fost sesizați cu privire la izbucnirea unui incendiu amplu la intrarea în localitatea Marpod, care amenința să se propage la anexele gospodărești din imediata apropiere.

La locul indicat s-au mobilizat prompt 2 autospeciale de stingere cu apă, o autospecială SMURD și o autospecială de serviciu.

La sosirea forțelor incendiul se manifesta generalizat la o cantitate mare de baloți de fân amplasați în vecinătatea unui adăpost de animale.

Intervenția este una de durată iar pompierii militari sibieni intervin pentru protecția la foc și înlăturarea pericolului de extindere.

Potrivit informațiilor primite de la fața locului cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de autoaprinderea furajelor.

Pentru prevenirea incendiilor de furaje, ISU Sibiu recomandă:

– nu fumați și nu folosiți flacără deschisă în apropierea locurilor în care aveți depozitate de furaje;

– nu depozitați furajele sub rețelele electrice, aproape de căile ferate, de drumurile publice sau pădurile aflate la distanțe mici față de acestea;

– amplasați nutrețurile la distanțe de siguranță, astfel încât eventualele incendii să nu afecteze vecinătățile (cât mai departe de casă, de bucătăriile de vară, de adăposturile animalelor, de cuptoare sau magazii);

– îngrădiți și curățați de vegetația uscată terenul pe care îl folosiți pentru depozitarea furajelor;

-amplasați depozitul de furaje cât mai aproape de o sursă de apă.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *