Actualitate

FOTO: O mașină a luat foc, după ce s-a lovit de un cap de pod din Coveș

O mașină a luat foc în această seară, după ce a intrat în coliziune cu un cap de pod pe DJ 106, în zona localității Coveș, lângă Agnita.

Conducătorul auto în vârstă de 59 de ani, din Mediaș , se afla singur în mașină și a reușit să coboare singur din autoturism, înainte ca incendiul să se extindă. În urma impactului, bărbatul a suferit multiple traumatisme și a fost transportat la spital.

FOTO: Info Trafic jud Sibiu

„ISU Sibiu a intervenit de urgență cu 1 echipaj de pompieri militari, 1 echipaj descarcerare și un echipaj SMURD pe drumul ce leagă localitatea Coveș de Agnita unde un autoturism a intrat intr-un cap de pod. În urma impactului autoturismul a luat foc.
O persoană de sex masculin s-a autoevacuat înainte de sosirea forțelor.
Bărbatul a primit îngrijiri medicale și a fost transportat la UPU Sibiu, conștient și politraumatizat.
Incendiul a fost lichidat prompt. “ a declarat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU SIBIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *