Actualitate

Doi șoferi au probleme grave cu codul rutier. Unul băut, celălalt cu motocicleta neînmatriculată

Polițiștii rutieri sibieni sunt zilnic la datorie și opresc în trafic sute de șoferi pentru a le verifica actele sau dacă au consumat băuturi alcoolice și substanțe interzise.

La data de 2 aprilie, în jurul orei 2200, la sediul Biroului Rutier Mediaș s-au prezentat doi conducători auto implicați într-un eveniment rutier (tamponare), produs în urmă cu puțin timp pe str. Aurel Vlaicu din municipiul Mediaș.  

În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat că unul dintre conducătorii auto, respectiv un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Brașov, se afla sub influența băuturilor alcoolice. Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului de alcool în sânge, ulterior fiind întocmite actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 4 aprilie, în jurul orei 1720, polițiștii din Agnita au identificat în trafic pe DJ 104D, în afara localității Retiș, o motocicletă tip enduro, care nu avea montată plăcuța cu număr de înmatriculare/înregistrare.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoana care conducea motocicleta, respectiv un tânăr în vârstă de 19, din Brădeni,  nu deține permis de conducere corespunzător pentru  categorie de vehicul condusă, iar vehiculul condus nu este înmatriculat/înregistrat.

Pe numele acestuia s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu deține permis de conducere corespunzător și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat/neînregistrat. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *