Actualitate

Petrecere cu 27 de persoane la pensiunea Adora Hodoș de lângă Dumbrăveni. Amenzi de 15.000 de lei

La data de 4 aprilie, în jurul orei 22:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni, cu sprijinul polițiștilor Serviciului de Acțiuni Speciale Sibiu, în baza colaborării cu jandarmii sibieni, au depistat 27 de persoane care participau la o petrecere în incinta unei pensiuni din afara localității Dumbrăveni.

Persoanele prezente la eveniment au fost identificate, cu această ocazie organizatorul fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei. De asemenea, celelalte 26 de persoane prezente au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 13.000 de lei pentru participarea la activități în spații pentru care s-au impus restricții / interdicții. Petrecerea a fost întreruptă.

Conform surselor MEDIAȘ INDEPENDENT, pensiunea unde a fost organizată petrecerea se numește Adora Hodoș, situată la aproximativ 8 kilometri de Dumbrăveni.

Reamintim faptul că este interzisă desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private.

Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască și să nu se expună la riscuri.

Foto: Profil public Pensiunea Adora Hodoș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *