ActualitateMediaş

Christine Thellman, deputat PNL de Mediaș: “Asigurarea creşterii gradului de absorbţie a fondurilor europene, se numără printre prioritățile noastre! (CP)

Christine Thellman, deputat PNL de Mediaș, într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, a anunțat că una dintre prioritățile sale reprezintă atragerea de fonduri europene nerambursabile pentru investiții în infrastructură:

Asigurarea creşterii gradului de absorbţie a fondurilor europene puse la dispoziţie României pentru investiţii, precum și punerea în aplicare a reformelor la care ne-am angajat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, se numără printre prioritățile noastre!Necesitatea unui nou cadru legal, mult așteptat de primăriile din țară, care să faciliteze acest demers se impunea!

Poiectul de lege privind aprobarea OUG 95/2020, pentru modificarea şi completarea OG 25/2001 privind înfiinţarea CNI, votat astăzi în Camera Deputaților, va permite diversificarea domeniului de activitate pentru Compania Națională de Investiții (CNI).Prin noul cadru legal, CNI va putea realiza, în calitate de beneficiar, individual sau în parteneriat, proiecte din fonduri nerambursabile care pot viza:

modernizarea și construcția de grădinițe, scoli, cămine și cantine, atât din mediul urban, cât și din mediul rural, precum și lucrări la instituții de învățământ superiorinvestiții de construire,

reabilitare, modernizare și dotare pentru spitale și dispensare, inclusiv în mediul ruralinvestiții pentru drumuri de interes local și drumuri de interes județean lucrări pentru

realizarea de fose septice, microstații de epurare și sisteme de alimentare cu apă, deoarece în prezent prea multe localități din România nu au apă curentă și canalizare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *